Maratonul International Bucuresti 2008

Da, am participat si eu la acest eveniment! Cei care ma cunosc mai bine probabil ca s-ar fi asteptat la acest lucru.

Am dorit sa fiu, totusi, prudent si realist relativ la fortele mele: nu m-am inscris la maratonul complet (de 42.195 km), ci la semi-maraton ('doar' 21.095 km).

Nu pot povesti cum este sa alegi un maraton, dar cel putin pe jumatate am simtit si eu ce inseamna aceasta provocare. Da, este o provocare mai intai cu tine insuti, apoi cu ceilalti concurenti care alearga cot la cot cu tine.

Startul (pentru toate probele) s-a dat la ora 9.30. Eu am ajuns in piata Constitutiei de pe la 8, ca sa-mi fac incalzirea pe racoare . La start au fost aliniati mai intai atletii adevarati, profesionistii, veniti atat din tara, cat si de pe mapamond. Dupa ei, au urmat vreo 300 de amatori, dornici sa arate ca si ei sunt in stare sa alerge pe o asemenea distanta. Vremea a fost excelenta: soare, 21 grade, vant slab (nici nu l-am simtit). Pe prima portiune am pornit cu un ritm de alergare destul de bun. Ma mentineam intr-un pluton in prima jumatate a clasamentului.

Dupa vreo 6 km, am trecut pe langa punctul de 'alimentare' cu apa, energizant si banane. Din pacate pentru mine, am incercat sa beau apa cu banana si sa-mi mentin ritmul, ceea ce a fost o mare greseala. N-am putut digera banana si a inceput sa ma doara ficatul. Am strans din dinti si am continuat cursa, dar n-am putut sa mai mentin ritmul si am incetinit rau de tot. Stiam ca, daca ma opream, cursa ar fi fost compromisa pentru mine. Mi-a ramas doar sa alerg cat de incet puteam si astept sa-mi treaca durerea. Vedeam cum tot avansul si strategia mea de la inceput fusesera anihilate in cateva secunde.

Din acel moment, singurul meu scop era sa alerg si pe cei 15 km care imi mai ramasesera. M-am retras deoparte, auzind mereu cum veneau alti concurenti din urma si ma intreceau, dar mi-am continuat, incet, cursa, cu speranta ca voi face fata. La punctele de alimentare m-am limitat doar la bureti umezi si la apa plata, ca sa evit ale surprize neplacute. Am ajuns asa sa inchei primul tur (10.5 km). Mi-am dat seama ca nu trebuie sa accelerez, ci sa-mi mentin ritmul de 'furnica' pe traseu. Sa nu mai zic ca era o placere imensa sa alerg asa pe bulevardul Unirii, pe Splaiul Independentei, pe Calea Victoriei sau prin fata hotelului Marriott, unde de obicei sunt numai masini blocate in trafic, aducand cu sine poluare si nervi.

Si chiar in fata hotelului Marriott, cand mai aveam cam 2 km pana la sosire, am simtit ca sunt asa aproape, incat am zambit si am inceput sa accelerez! Si am marit pasul, si am luat aer in piept, si am intrecut cativa adversari care ma luasera cand alergam ca melcul. Apoi a trecut prin fata mea masina care tinea ceasul, cu o camera in spate. Nu ma filmau pe mine, ci pe cei 3 fruntasi ai cursei de maraton: 2 kenyeni si un arab, nationalizat de italieni. Au trecut repede pe langa mine, luptandu-se pentru primul loc in cursa suprema. La un minut dupa ce au ajuns ei la sosire, iata-ma si pe mine trecand de la ritmul furnicii la cel al unui om care este fugarit de urs! A fost fantastic! Ceasul s-a oprit la 2h17'49".

Am terminat cu bine cea mai frumoasa cursa a vietii mele. A fost un cadou de 20 ani. Din pacate, lipsa unui antrenament serios pentru cei 21 km s-a vazut si dupa cursa. Doua zile n-am putut sa mai merg cu piciorul stang, avand dureri la genunchi. De fapt, nici dreptul nu s-a simtit prea bine. Acum sunt in perioada de recuperare.

Sper ca pana la anul sa ma antrenez serios pentru un astfel de eveniment, ca sa fiu si mai bucuros la terminarea cursei. Pana atunci, raman cu satisfactia de a fi participat la o cursa in care principalul adversar mi-a fost corpul, iar principalii aliati au fost vointa si ratiunea.

15.10.2008